AROBS publică rezultatele financiare conform IFRS și efectuează încă un pas important în procesul de listare pe Piața Principală a BVB

Cluj-Napoca, 26 iulie 2023 – AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată pe Bursa de Valori București, anunță publicarea rezultatelor financiare pentru anii 2022, 2021 și 2020 conform standardelor IFRS, un pas important în finalizarea procedurilor privind listarea pe Piața Principală a BVB. Situațiile financiare în format IFRS au fost auditate de BDO România.

Publicarea situațiilor financiare auditate conform IFRS pentru anii 2022, 2021 și 2020 este un nou pas important în procesul de transfer pe Piața Principală. Următorul nostru obiectiv vizează finalizarea prospectului și transmiterea acestuia către ASF pentru aprobare, astfel încât investitorii vor putea tranzacționa acțiunile AROBS pe Piața Principală a BVB în luna septembrie a acestui an. Realizarea acestui transfer ne permite accesarea unor variante alternative de finanțare, precum obligațiuni și majorări de capital, și reprezintă un pas semnificativ pentru ca AROBS să devină un jucător important pe piața globală de servicii și produse IT, pornit de la Cluj. Ceea ce distinge AROBS în acest domeniu este complementaritatea diviziilor noastre, Software Services și Software Products, prin care oferim servicii și produse pe mai multe piețe și pentru o mare varietate de industrii. Specializarea pe verticale, precum automotive, travel sau medical, completată cu AI, RPA, și alte tehnologii inovatoare, reprezintă un diferențiator major pe piețele pe care suntem prezenți”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

Conform situațiilor financiare în format IFRS, AROBS a înregistrat în anul 2022, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 299,8 milioane de lei, o creștere cu 61% față de anul 2021, EBITDA normalizată de 76,3 milioane de lei, +35% față de anul 2021, și un profit net normalizat de 53,1 milioane de lei, o apreciere de 15% comparativ cu 2021. EBITDA normalizată reprezintă EBITDA fără impactul non-cash al Stock Option Plan (SOP), iar profitul net normalizat exclude efectul generat de programele SOP.

În ceea ce privește veniturile aferente liniilor de business din cadrul grupului, divizia de Software Services a generat venituri de 240,1 milioane de lei în 2022, în creștere cu 87% față de 128,5 milioane de lei în 2021. Această majorare este atât organică, prin creșterea numărului de clienți și proiecte, cât și se datorează noilor achiziții realizate începând cu anul 2021, precum și adăugării în portofoliu de noi expertize în zona serviciilor software. Veniturile generate de produsele software s-au ridicat la 58,7 milioane de lei, comparativ cu 48,9 milioane de lei în 2021, o creștere de 20%.

Trecerea de la Standardele Române de Contabilitate la IFRS a reprezentat un moment semnificativ și un efort intens pentru echipa financiară din companiile din AROBS, având în vedere complexitatea Grupului nostru, cu o amprentă geografică diversă și cu un număr considerabil de companii nou-intrate. Rezultatele IFRS sunt în mod natural aliniate cu cifrele pe care le-am prezentat până acum investitorilor noștri, cu câteva diferențe generate de principiile de recunoaștere conform IFRS. Un aspect extrem de important este faptul că, odată cu trecerea la publicarea rezultatelor în standardul IFRS, acționarii AROBS dețin elemente de comparabilitate a grupului nostru cu alți jucători din industrie la nivel global. În plus, odată cu trecerea la acest standard, suntem încrezători că vom atrage o gamă mai largă de potențiali investitori și parteneri din întreaga lume, consolidând poziția noastră de lider în tehnologie nu numai în România, dar și pe scena internațională”, a declarat Bogdan Ciungradi, CFO al AROBS.

Înființată în urmă cu 25 de ani, AROBS este cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București. În prezent, grupul furnizează servicii și soluții software pentru diverse industrii, având peste 70 de parteneri globali în cadrul diviziei Software Services prezenți în Europa și America, cu focus pe Embedded pentru Automotive, Aerospațial, Maritim, Medical, precum și Travel Technology, IoT, Clinical Trials, Fintech, Enterprise Solutions, Cybersecurity și Intelligent Automation. Totodată, produsele pentru telematics, optimizarea afacerilor și management HR din cadrul diviziei de Software Products a AROBS sunt utilizate de peste 11.000 de clienți din Europa Centrală și de Est și Asia.

Compania s-a listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București în data de 6 decembrie 2021. De la acel moment și până astăzi, AROBS a desfășurat o campanie amplă de achiziții și integrare de jucători existenți care operează în aceeași industrie și care pot aduce valoare adăugată prin consolidarea și extinderea domeniilor de expertiză și a amprentei geografice acoperită de serviciile și produsele grupului.

Astfel, din 2021 și până în prezent au fost realizate nouă achiziții. În 2021 a fost achiziționată compania Berg Software, iar în 2022 au fost achiziționate AROBS Engineering (fosta linie de business Enea Software Development Services România), grupul Nordlogic și Centrul de Soft GPS România. În 2023, AROBS a achiziționat două entități din Republica Moldova, AROBS Software și AROBS TrackGPS, AROBS Polska (fosta SYDERAL Polska), Grupul Future WorkForce și AROBS Pannonia Software din Ungaria.