AROBS raportează o cifră de afaceri de aproximativ 350 de milioane de lei, o creștere cu 67%, în primele nouă luni din 2023

Cluj-Napoca, 15 noiembrie 2023 – AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată pe Bursa de Valori București, raportează o cifră de afaceri de 349,8 milioane de lei la nivel consolidat în primele nouă luni din 2023, o creștere cu 67% față de aceeași perioadă a anului trecut, EBITDA normalizată de 65 milioane de lei, o majorare cu 10% și un profit net normalizat de 49,4 milioane de lei, o apreciere cu 4% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Perioada actuală în industria IT&C este plină de provocări, dar am reușit să navigăm cu succes prin contextul economic prezent datorită parteneriatelor de lungă durată în servicii și produse software, a experienței și expertizelor existente în cadrul echipelor noastre și gestionării cu responsabilitate a finanțelor noastre. Suntem rezilienți și avem resursele necesare și un grad ridicat de adaptabilitate într-un context de piață dificil. Ne continuăm implementarea planului  de creștere organică îmbinat cu achiziții strategice și investiții greenfield, care ne-a permis să integrăm competențe noi la nivel de grup și să explorăm noi specializări în tehnologie. Căutam continuu sinergii și abordăm clienții existenți în mod holistic, prin prisma experiențelor acumulate de firmele din grup”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

În ceea ce privește cifra de afaceri la nivel consolidat, în primele nouă luni ale anului curent, serviciile software au înregistrat o creștere de 62% față de aceeași perioadă din 2022, acestea având o contribuție de 76% la cifra de afaceri, 266,3 milioane de lei, iar segmentul de produse software a înregistrat o majorare cu 22%, pe fondul atragerii de noi clienți, contribuția acestuia la cifra de afaceri fiind de 15%, 51,3 milioane de lei. De asemenea, noua linie de business a grupului, AROBS Systems, a avut o contribuție de 9% la cifra de afaceri, generând venituri de 30,3 milioane de lei. Acest segment de business se axează pe implementarea serviciilor hardware și software pentru sectorul public.

„La nivel de grup, am adoptat o abordare riguroasă în gestionarea resurselor noastre financiare, chiar și în contextul unei expansiuni accelerate prin tranzacții de M&A. În cadrul acestui proces de extindere, unul dintre principalele noastre obiective a fost utilizarea eficientă a tuturor surselor de finanțare. Prin urmare, la sfârșitul celui de-al treilea trimestru al anului, am înregistrat o rată a datoriei de finanțare bancară raportată la EBITDA normalizată de 1,14, grupul având o poziție financiară solidă, care ne conferă flexibilitatea de a valorifica noi oportunități în piață, pentru continuarea dezvoltării sustenabile a grupului AROBS”, a declarat Bogdan Ciungradi, CFO al AROBS.

În primele nouă luni din 2023, EBITDA normalizată s-a ridicat la 65 milioane de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 10% față de aceeași perioadă a anului trecut. În cadrul acestui indicator, activitatea companiilor existente în grup până în iunie 2022 a contribuit cu 74%. Companiile achiziționate începând cu luna iunie 2022 au avut o contribuție de 25%.

În cei aproape doi ani de activitate pe piața de capital, compania a crescut accelerat în mod organic, prin investiții de tip greenfield, precum și prin realizarea a nouă tranzacții de M&A, prin care au fost aduse în grup companii care operează în aceeași industrie și care aduc valoare adăugată prin consolidarea și extinderea domeniilor de expertiză și a amprentei geografice a AROBS.

AROBS Transilvania Software este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București, categoria Premium, începând cu data de 25 septembrie 2023. În prezent, capitalizarea companiei este de aproximativ 820 milioane de lei.

Notă: Rezultatele financiare consolidate ale Grupului AROBS aferente primelor nouă luni din 2023 sunt publicate în format RAS (Romanian Accounting Standards). Compania va publica rezultatele financiare în format IFRS începând cu raportul financiar preliminar aferent anului 2023.