Voicu Oprean – AROBS - primește Premiul de Excelență la Conferința Forbes “Best Cities for Business”

În cadrul conferinței regionale “Best Cities for Business” organizate în 29 iunie 2021, la Opera Plaza Cluj, de către revista Forbes România, Voicu Oprean, CEO & Founder AROBS Transilvania Software a primit Premiul de Excelență pentru contribuție la dezvoltarea regională.

Evenimentul face parte dintr-o serie lansată de Forbes România și a reunit pe scenă mai mulți lideri locali din domeniul de business pentru a realiza o scurtă retrospectivă a anului 2020, dar și pentru a discuta perspective de dezvoltare sustenabilă în viitor.

“Pe lângă educație și resursa umană, aș adauga componenta antreprenorială care trebuie exploatată

Evenimentul Best Cities for Business a conținut mai multe paneluri de discuții și a fost deschis prin punctarea lecțiilor importante învățate în acest an pandemic și imprevizibil, dar și prin expunerea oportunităților de dezvoltare care s-au născut în urma situației. Fiind printre primii care au luat cuvântul în dezbaterea subiectelor propuse, Voicu Oprean, Fondator & CEO AROBS, a subliniat câteva componente esențiale pentru dezvoltarea orașului și a regiunii:  „Pe lângă educație și resursa umană, care sunt componente foarte importante, aș adăuga componenta antreprenorială care face Clujul diferit, aș putea spune. Componenta antreprenorială ar trebui exploatată. Noi susținem zona educațională și cred că Clujul are cei mai mulți studenți raportat la numărul de locuitori. ” Făcând aluzie la numeroasele topuri în care Clujul este cotat în top trei din perspective economice și de dezvoltare, Voicu Opren a adăugat: „Eu aș spune că județul Cluj este pe locul întâi, imediat după București și un antreprenor poate spune de ce acest lucru este adevărat.”

Raportat la anul precedent, acesta a evidențiat că: “IT-ul a explodat. Și Microsoft au admis faptul că schimbările din ultima vreme comprimă 10 ani într-un singur an. Practic avem o industrie care defilează cu o singură problemă – resursa umană. Cifra de școlarizare este aceeași, în vreme ce industria se dublează.

Pandemia trece, problemele de bază rămân

Provocați să răspundă la aceleași întrebări, ceilalți invitați Best Cities for Business, reprezentanți ai mediul de business clujean, au revenit printre altele asupra factorilor care încetineau dezvoltarea și înaintea pandemiei – lipsa unei infrastructuri care să susțină mai bine mobilitatea, susținerea poziționării geografice strategice, investiția în educație.

„Eu mi-aș dori ca autoritățile să investească mai mult în infrastructură, care pe noi transportatorii ne supără foarte mult.”- Radu Hoza, General Manager Skiptrans

„Ca să creștem nivelul de dezvoltare al mediului de afaceri local este necesar să investim în conectarea Clujului cu Europa, cu hub-urile internaționale.” – Hanaan Yaseen – Baciu, Corporate Strategy & Marketing Direct Blue Air

“Oamenii fac întotdeauna diferența. Niciun business nu s-a născut lider, așadar, dacă vrem să investim în business-ul nostru, este primordial să investim în oameni, ei vor face întotdeauna diferența. Dacă am avea un card fără limită de sumă pentru investiții, eu în această zonă aș investi: în resursa umană…Și, în educație.” – Leontin Toderici – Director General Adjunct Operațiuni Banca Transilvania

AROBS susține cu soluții eficiente un viitor sustenabil

Discursurile oamenilor de afaceri prezenți pe scena Best Cities for Business au avut multe elemente cheie comune, printre care și sprijinirea inițiativelor sustenabile ca factor important în dezvoltarea mediului de business. Pe lângă susținerea educației și mediului universitar, precizate încă de la început de Voicu Oprean, fondator&CEO AROBS, s-a discutat despre automatizarea proceselor ce pot rezolva probleme de personal dar și despre soluții cashless pentru tranzacții în transportul public și nu numai.

AROBS contribuie activ la toate aceste arii de dezvoltare prin acțiuni concrete și soluții software eficiente. Oferă continuitate procesului educativ prin programele de formare și internshipuri desfășurate pe tot parcursul anului în diverse arii de specializare, prin sponsorizări pentru laboratoare tehnice și evenimente dedicate dezvoltării tinerelor talente.

Sprijină componenta antreprenorială locală prin soluții fintech adaptate contextului actual, precum MonePOS – soluție de plată contactless și cashless dedicată business-urilor din domeniul mobilității sau micilor producători.

Totodată, dezvoltă software pentru industrii de producție de mari dimensiuni și de impact precum automatizări, automotive, travel&hospitality, enterprise solutions, life sciences&IoT.

Pentru consultanță, lasă un mesaj!

Citește cele mai noi postări de blog

Urmărește-ne pe social media