AROBS Transilvania Software s-a transferat pe Piața Reglementată a bursei, la aproape 2 ani de la debutul pe piața AeRO

  • AROBS Transilvania Software, companie listată pe piața AeRO din decembrie 2021, se transferă pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București.
  • 25 septembrie este prima zi de tranzacționare a acțiunilor AROBS Transilvania Software pe Piața Reglementată sub simbolul bursier AROBS.
  • În prezent, AROBS este cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București.

AROBS Transilvania Software (AROBS), companie românească de IT specializată în furnizarea de servicii și soluții software bazate pe cele mai noi tehnologii, a debutat astăzi, 25 septembrie, pe Piața Reglementată a bursei sub simbolul bursier AROBS, ca urmare a transferului de pe piața AeRO, segmentul de acțiuni al Sistemului Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București. AROBS Transilvania Software este prezentă pe piața de capital din 2021, iar la momentul transferului, avea o capitalizare de 948 milioane lei. Fondată în anul 1998 la Cluj-Napoca, AROBS are birouri în 10 țări din Europa, America și Asia și o echipă de peste 1.200 de experți. AROBS dezvoltă soluții software personalizate și este un centru veritabil de R&D pentru parteneri globali în proiecte complexe de Embedded (Automotive, Aerospațial, Maritim, Medical Devices), Clinical Trials, IoT, Travel, Enterprise Solutions, Fintech și Intelligent Automation. De asemenea, deține mai multe produse software utilizate de peste 11.000 companii, din care 10.000 în România și restul în afara țării.

În anul în care aniversăm 25 de ani de la înființare, debutul tranzacționării acțiunilor AROBS pe Piața Principală a BVB reprezintă un pas semnificativ în misiunea noastră de a deveni unul dintre jucătorii importanți pe piața globală de servicii și produse IT, pornit de la Cluj. Suntem mândri că în cei aproape doi ani de activitate pe piața de capital am crescut accelerat, atât organic, cât și prin realizarea a nouă tranzacții de M&A. În această perioadă, am achiziționat companii care operează în aceeași industrie și care aduc valoare adăugată prin consolidarea și extinderea domeniilor de expertiză și a amprentei geografice a AROBS. În ceea ce privește planurile de viitor pe piața de capital, vom continua creșterea accelerată pe care am inclus-o în strategie, vizăm intrarea în indicii locali și regionali, precum și atragerea de investitori instituționali prin realizarea unei majorări de capital, Suntem mândri de ceea ce am realizat până acum, dar suntem și mai entuziasmați de ceea ce ne rezervă viitorul. Mulțumesc investitorilor pentru încrederea acordată, de asemenea, mulțumirile mele se îndreaptă către colegii mei, cei care au contribuit la succesul de astăzi și partenerilor și clienților. Nu ne oprim aici”, a declarat Voicu Oprean, Fondator și CEO al AROBS Transilvania Software.

„Marcăm astăzi o premieră la Bursa de Valori București, prin transferul AROBS Transilvania Software pe Piața Reglementată, acesta fiind al doilea transfer de la începutul anului 2023 de pe piața AeRO pe segmentul principal al bursei. De la nominalizarea AROBS și premierea în cea de-a treia ediție a programului nostru Made in Romania, la listarea pe piața AeRO și includerea în indicele dedicat al pieței, BET AeRO, iar acum la transferul pe Piața Reglementată, AROBS a demonstrat angajament în a deveni o companie de referință în domeniul său de activitate, dar și un emitent activ al bursei locale. De astăzi, AROBS își continuă noul drum pe piața de capital, unde îi sunt deschise oportunități de creștere prin accesul la o categorie nouă de investitori și posibilități de finanțare. Continuăm să privim cu interes la planurile de dezvoltare ale companiei pe piața locală de capital.” a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

„AROBS Transilvania Software a venit la Bursa de Valori București la finalul anului 2021, ca urmare a celui mai mare plasament privat de acțiuni realizat pe piața AeRO, în cadrul căruia a atras suma de 74,2 milioane de lei de la investitori. În cei 25 de ani de activitate, AROBS, reprezentând un sector dinamic al economiei noastre, a  atins o serie de performanțe notabile și ne bucurăm că aceste reușite se reflectă și în evoluția sa pe bursă. La mai puțin de 2 ani de la listarea pe piața AeRO, AROBS a devenit emitentul cu cea mai tranzacționată acțiune pe piața AeRO în 2022, iar astăzi este cea mai mare companie de IT din punct de vedere al capitalizării de pe Piața Reglementată. Sperăm să vedem tot mai mulți emitenți realizând acest pas important în evoluția lor pe piața de capital, semn al maturității companiei, prin transferul pe Piața Reglementată a bursei.” a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București.

Transferul acțiunilor AROBS Transilvania Software pe Piața Reglementată a fost realizat cu sprijinul BT Capital Partners, în calitate de intermediar și Cornerstone Communications, în calitate de consultant în piața de capital.

Suntem onorați să fim parte dintr-o nouă poveste antreprenorială de succes pe piața de capital și considerăm că pasul făcut astăzi de AROBS este unul natural și marcant în dezvoltarea companiei. Acțiunile se vor tranzacționa de acum pe scena unde le recomandă capitalizarea și lichiditatea, în vizorul a noi categorii de investitori instituționali și de retail”,  a declarat Daniela Secară, CE0, BT Capital Partners.

Creșterea înregistrată de AROBS pe piața AeRO, evidențiată de o apreciere a prețului acțiunilor de peste 50% în mai puțin de doi ani de la plasamentul privat și susținută de peste 5.000 de acționari, demonstrează poziția puternică a companiei în România și la nivel internațional, consolidată de viziunea și spiritul antreprenorial. Trecerea pe Piața Principală a Bursei de Valori București poziționează AROBS alături de companiile din top 20 listate la BVB. Totodată, strategia de dezvoltare a AROBS, bazată pe creștere organică și fuziuni și achiziții, reprezintă un exemplu nu doar pentru companiile de tehnologie, ci pentru orice afacere care vizează dezvoltarea accelerată prin intermediul pieței de capital”, a declarat Zuzanna Kurek, IR Manager AROBS și fondator Cornerstone Communications.

De la închiderea cu succes a plasamentului privat în octombrie 2021, capitalizarea companiei a crescut cu 53%, de la 618 milioane de lei la 948 milioane de lei la data de 20 septembrie 2023, ultima zi de tranzacționare a companiei pe piața AeRO. Acțiunile AROBS au debutat pe piața AeRO în data de 6 decembrie 2021. La o lună de la intrarea la tranzacționare, compania a beneficiat de serviciile de Market Maker al Emitentului din partea BRK Financial Group (BRK). Acțiunile companiei au fost incluse în martie 2022 în indicele BET AeRO, acestea situându-se pe primul loc în cadrul companiilor incluse, cu o pondere de 16,44%. De asemenea, acțiunile AROBS au fost incluse in indicele MSCI Frontier Markets Small Cap și în indicele MSCI Romania Small Cap, începând cu data de 31 august 2023. În anul 2020, AROBS Transilvania Software s-a numărat printre finaliștii programului Made in Romania, ediția a III-a, derulat de Bursa de Valori București pentru susținerea antreprenoriatului românesc. În  plus, la începutul anului 2023, AROBS a primit distincția „Cea mai tranzacționată acțiune pe piața AeRO în 2022” în cadrul evenimentului BVB Awards organizat de Bursa de Valori București.

De la momentul listării în 2021 pe piața AeRO și până în prezent, AROBS a realizat nouă tranzacții. În 2021 a fost achiziționată compania Berg Software, iar în 2022 au fost achiziționate AROBS Engineering (fosta linie de business Enea Software Development Services România), grupul Nordlogic și Centrul de Soft GPS România. În 2023, AROBS a achiziționat două entități din Republica Moldova, AROBS Software și AROBS TrackGPS, AROBS Polska (fosta SYDERAL Polska) din Polonia, Grupul Future WorkForce – cu sedii în România, Germania și Marea Britanie -și AROBS Pannonia Software din Ungaria.

AROBS Transilvania Software este deținută de Oprean Voicu – CEO și fondator al AROBS Transilvania Software în proporție de 66,19%, de persoane juridice în proporție de 17,66% și de persoane fizice într-un procent de 16,13%.

AROBS Transilvania Software este a patra companie listată la Bursa de Valori București care trece de pe piața AeRO pe Piața Reglementată din 2020.