AROBS lansează AROBS Polska, în urma finalizării tranzacției cu SYDERAL Polska

AROBS lansează AROBS Polska

AROBS lansează AROBS Polska, în urma finalizării tranzacției cu SYDERAL Polska

Cluj-Napoca, 22 iunie 2023 – AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, lansează AROBS Polska în urma achiziționării cu succes a unei participații majoritare de 94% în SYDERAL Polska. AROBS Polska are o echipă de peste 30 de specialiști în dezvoltarea de produse și tehnologii pentru aplicații prin satelit pentru comunicare cuantică și optică, stocare și procesare de date, mecanisme prin satelit și instrumente de control.

Integrarea afacerii și comunității SYDERAL Polska în cadrul grupului și lansarea acesteia sub numele de AROBS Polska reprezintă un pas semnificativ în strategia noastră de dezvoltare pe termen mediu și lung. Avem în vedere continuarea investițiilor în compania noastră poloneză și pe creșterea AROBS Polska pentru a deveni una dintre cele mai reprezentative companii de tehnologie aerospațială din Polonia și, împreună cu AROBS Engineering, setarea AROBS ca partener de referință pentru întreaga industrie spațială europeană și nu numai. Pentru un grup de tehnologie ca AROBS, inovația este esențială pentru succes. Prin integrarea de noi companii și arii de expertiză, îmbunătățim constant serviciile și soluțiile noastre pentru clienți și pentru a răspunde mai bine nevoilor în continuă schimbare ale pieței”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

AROBS Polska va continua să lucreze în cadrul unor proiecte și produse pentru Agenția Spațială Europeană (ESA) și piețele aerospațiale comerciale. În plus, integrarea în grupul AROBS aduce noi oportunități pentru compania poloneză de a participa la proiecte mai complexe în piețe și industrii cum sunt aerospațial, automotive, sisteme integrate, împreună cu AROBS Engineering, care este de asemenea specializată în sectorul aerospațial, maritim, sisteme embedded pentru industria medicală și electronice.

Alăturarea la familia AROBS a fost cel mai important pas pentru SYDERAL Polska de la lansarea companiei noastre. Am câștigat un partener puternic, pregătit să susțină viziunea actuală a companiei noastre și să creeze noi oportunități pentru noi datorită sinergiilor cu AROBS Engineering. Schimbarea numelui în AROBS Polska este un pas firesc care contribuie la consolidarea imaginii întregului brand AROBS pe piața tehnologiei spațiale. Din perspectiva companiei noastre, este un semnal important pentru partenerii actuali și viitori că AROBS Polska face parte dintr-un grup mare și stabil axat pe tehnologie, a cărui cheie a succesului a fost construirea încrederii și cooperării pe termen lung cu clienții săi”, a declarat Michal Drogosz, CEO al AROBS Polska.

În februarie anul acesta, AROBS a anunțat semnarea tranzacției pentru a achiziționa participația majoritară în SYDERAL Polska, o mutare strategică pentru compania de tehnologie românească, pe de o parte prin intrarea pe o nouă piață, iar pe de altă parte, prin consolidarea expertizei de business în tehnologia aerospațială. Managementul AROBS Polska va continua să fie asigurat de Michal Drogosz, actualul CEO, care este și acționar al companiei cu o participație de 6%.

AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 6 decembrie 2021. Compania are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 844 milioane de lei.

AROBS își dublează veniturile și cifra de afaceri în primul trimestru din 2023

Raport Financiar T1 2023

AROBS își dublează veniturile și cifra de afaceri în primul trimestru din 2023

Cluj-Napoca, 30 mai 2023AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, raportează venituri din exploatare la nivel consolidat de 133,2 milioane de lei în primul trimestru din 2023, o creștere cu 113% față de aceeași perioadă a anului trecut, o cifră de afaceri de 131,3 milioane de lei, o apreciere cu 113%, EBITDA normalizată de 25,5 milioane de lei, o creștere cu 18%, și un profit net normalizat de 19,3 milioane de lei, o creștere cu 13%.

Veniturile înregistrate în primele trei luni din 2023 depășesc estimările din bugetul de venituri și cheltuieli la nivel consolidat, cu 25%, iar profitul net normalizat depășește cu 13% bugetul aferent primelor trei luni din 2023. Primul trimestru a dat tonul unui an 2023 pe care îl dorim a fi de mare succes. Creșterea înregistrată la nivelul cifrei de afaceri consolidate are la bază mai multe surse, una dintre ele fiind cea organică, + 35% a principalei companii din Grup – AROBS Transilvania Software – care continuă să performeze extrem de bine, atât în zona de servicii software, cât și la nivel de produse. O creștere importantă a fost adusă de specializarea Sisteme Integrate din cadrul AROBS Systems, companie care reprezintă linia de business responsabilă cu implementarea serviciilor hardware și software, precum și a produselor software pentru autoritățile contractante din sectorul public. Colegii noștri au contribuit cu 27 de milioane lei la cifra de afaceri aferentă primului trimestru din 2023.

În ansamblu, am avut un început de an foarte dinamic în zona de tranzacții M&A, care reprezintă un pilon esențial al strategiei noastre de dezvoltare. Acestea ne permit să ne diversificăm portofoliul de servicii și produse și să creștem competitivitatea grupului nostru în domeniul tehnologiei la nivel național și global. Companiile atrase în Grup în primele trei luni ale anului, CDS GPS, SYDERAL Polska și entitățile din Republica Moldova, AROBS Software și TrackGPS, reprezintă o sursă importantă a creșterii din T1 2023 și contribuie la creșterea amprentei geografice ale afacerii și a diversificării serviciilor și produselor noastre,” a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

Rezultatele financiare ale AROBS aferente primului trimestru din 2023 includ performanța financiară a SYDERAL Polska, începând cu luna februarie 2023. Compania din Polonia a fost achiziționată la finalul lunii ianuarie a acestui an. De asemenea, tot începând cu luna februarie 2023, sunt incluse în consolidare și rezultatele celor două entități din Republica Moldova, AROBS Software și TrackGPS by AROBS, achiziționarea acestora fiind finalizată de AROBS la începutul aceleiași luni.  

În ceea ce privește  cifra de afaceri la nivel consolidat, în primele trei luni din 2023, serviciile software au contribuit cu 66%, sistemele integrate cu 21%, în timp ce produsele software au contribuit cu 13%. Sistemele integrate reprezintă una dintre direcțiile noi de diversificare in grup, compania AROBS Systems fiind responsabilă cu implementarea soluțiilor hardware și software pentru autorități contractante din sectorul public. Această companie are o echipă formată din profesioniști în domeniul digitalizării sectorului public, iar ca expertiză tehnică acoperă integrarea de sisteme complexe și tehnologii  ORACLE, HP, DELL și Microsoft. În primul trimestru din 2023, AROBS Systems a finalizat un proiect de achiziție de soluții hardware și software, destinată consolidării bazelor de date necesare funcționării componentelor Sistemului Informatic Integrat Vamal, generând astfel 21% din cifra de afaceri a Grupului AROBS.

În 2023, AROBS vizează o cifră de afaceri de 421,3 milioane de lei, o creștere cu 40% față de 2022, EBITDA de 74,2 milioane de lei, +12%, și un profit net de 45,2 milioane de lei, o apreciere cu 5% comparativ cu 2022. Rezultatele înregistrate în primele trei luni din 2023 depășesc bugetul estimat de companie pentru această perioadă. Astfel, cifra de afaceri înregistrată este cu 25% peste estimările companiei pentru primul trimestru al anului, EBITDA normalizată +20%, iar profitul net normalizat, de 19,3 milioane de lei, este cu 11% peste profitul net normalizat bugetat pentru primele trei luni din 2023. EBITDA și profitul net normalizat exclud efectul non-cash generat de programele de Stock Option Plan (SOP) pe care AROBS le implementează la nivelul companiilor din grup și al amortizării fondului comercial generat din activitatea de M&A.

Încă de la publicarea rezultatelor aferente pentru anul 2022, am ales să prezentăm si EBITDA normalizată și profitul net normalizat deoarece acestea oferă tuturor actorilor implicați, de la angajați la investitori, o perspectivă mai precisă asupra performanței și eficienței operaționale la nivel de grup, excluzând fluctuațiile determinate de programele SOP implementate de AROBS la nivelul tuturor companiilor și de amortizarea fondului comercial,” a declarat Bogdan Ciungradi, CFO AROBS Grup.

Programul SOP se află la a treia versiune în AROBS, și a fost extins și la alte companii din Grup. Astfel de programe, deși pot genera variații pe termen scurt în rezultatele financiare, reprezintă un angajament puternic față de dezvoltarea noastră pe termen lung, prin motivarea și retenția colegilor noștri”, a adăugat Voicu Oprean.

Conducerea AROBS estimează că la nivel global solicitările pentru servicii și produse software vor continua să fie pe un trend ascendent, companiile și organizațiile având nevoie, în continuare, să își digitalizeze procesele. Pentru a performa pe o piață competitivă, industria de dezvoltare software necesită constant acces la resurse excelente, în număr tot mai mare. De asemenea, compania consideră că în zona de produse software, precum management de flotă, optimizarea afacerilor, plăți digitale, soluții HR, implementarea proiectelor de digitalizare în sectorul public, piața va înregistra în continuare creștere, pe fondul provocărilor și contextului economic și social din ultimii ani.

AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din decembrie 2021. Compania are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 901 de milioane de lei.

Expertiza AROBS în domeniul automatizării inteligente este acum mai puternică sub brandul Future WorkForce

future workforce

Expertiza AROBS în domeniul automatizării inteligente este acum mai puternică sub brandul Future WorkForce

AROBS anunță un nou capitol în călătoria către excelență în automatizarea inteligentă. FastPath Automation își unește forțele cu Future WorkForce și vor continua să fie prezenți pe piața din Benelux sub brandul Future WorkForce. 

Prin unirea FastPath Automation și Future WorkForce, valorificăm sinergia dintre organizațiile din cadrul Grupului AROBS. Angajamentul nostru comun față de inovație și excelență tehnologică a aliniat calea pentru inițiative comune de dezvoltare care ne-au impulsionat în industrie. 

Aceasta a fost o decizie firească în urma achiziției Future WorkForce Global Group de către AROBS pe 26 aprilie 2023, propulsând rapid sinergiile dintre cele două echipe. Citiți mai multe despre achiziție în anunțul oficial. 

De acum înainte, specializarea noastră în automatizarea inteligentă va fi mai puternică, peste 100 de specialiști lucrând sub brandul Future WorkForce. Echipele sunt localizate în România, Olanda, Belgia, Germania și Marea Britanie. Vor dezvolta soluții în domeniul automatizării inteligente, folosind tehnologiile RPA (UiPath, Microsoft, Celonis, Outsystems), AI și ML. Prin utilizarea acestor soluții, sarcinile repetitive și consumatoare de timp vor fi automatizate, permitând organizațiilor să aloce resursele către activitățile cu valoare adăugată. 

Această integrare ne permite să combinăm punctele forte, resursele și cunoștințele echipelor noastre, rezultând o capacitate excepțională de a oferi soluții superioare. Împreună, echipele noastre vor modela viitorul automatizării și vor genera schimbări transformatoare pentru clienții și partenerii noștri. 

Expertiza și resursele combinate ne vor permite să obținem un succes și mai mare în domeniul automatizării inteligente și să oferim servicii și asistență de neegalat, ținând în același timp pasul cu progresele tehnologice. 

Sub marca FWF pentru tot ceea ce are legătură cu Automatizarea Inteligentă, Grupul AROBS își va continua expansiunea pe piețele internaționale, în special în Marea Britanie și Germania, și va crește mai rapid în Țările de Jos și Belgia. 

Alăturați-vă în această călătorie și haideți să modelăm lumea de mâine, astăzi! 

AROBS achiziționează Future WorkForce și își consolidează expertiza în domeniul automatizării inteligente

Future WorkForce

AROBS achiziționează Future WorkForce și își consolidează expertiza în domeniul automatizării inteligente

Cluj-Napoca, 26 aprilie 2023 – AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță preluarea integrală a grupului Future WorkForce Global (FWF), din Cluj-Napoca, specializat în oferirea de soluții complexe de automatizare a proceselor de business. Pe lângă România, unde are birouri deschise în Cluj-Napoca și București, grupul deține filiale în Londra, Marea Britanie și Munchen, Germania.

Achiziționarea grupului Future WorkForce Global reprezintă o extensie importantă a portofoliului nostru de servicii software și o consolidare a poziției pe care o ocupăm pe piața de automatizare inteligentă prin Robotic Process Automation (RPA), Artificial Intelligence (AI) și Machine Learning (ML). Automatizarea inteligentă devine tot mai importantă în peisajul de afaceri de astăzi, pe măsură ce organizațiile caută să simplifice operațiunile, să reducă costurile, totul având la baza creșterea eficienței echipelor. FwF dezvoltă o suită de soluții de automatizare inteligentă care utilizează cele mai noi tehnologii RPA (UiPath, Microsoft, Celonis, Outsystems), AI și ML pentru a automatiza sarcinile repetitive și consumatoare de timp, permițând astfel organizațiilor să se concentreze pe activitățile cu valoare ridicată. Tranzacția anunțată astăzi se înscrie în strategia asumată de noi, odată cu listarea la BVB: dezvoltarea de noi zone de expertiză pentru serviciile software și achiziții prin integrarea jucătorilor existenți care operează în industrii complementare, fapt ce permite sinergii și o integrare facilă. De asemenea, odată cu preluarea FWF, continuăm extinderea noastră pe piețele internaționale, în special în UK și Germania, și completăm expertiza de automatizare a proceselor de afaceri pe care o deținem prin intermediul CoSo Olanda și Belgia, unde suntem prezenți sub brandul FastPath Automation. Grupul Future WorkForce are o echipă remarcabilă de experți și parteneriate valoroase cu unele dintre cele mai importante companii de tehnologie din lume. Le urăm bun-venit celor aproximativ 100 de noi colegi în familia AROBS și ne bucurăm că vom colabora pentru a furniza servicii și soluții inovatoare pentru automatizarea inteligentă a afacerilor clienților”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.  

Grupul Future WorkForce Global are aproximativ 100 de specialiști în optimizarea și automatizarea proceselor de business folosind tehnologii și soluții inovatoare, precum Robotic Process Automation, Artificial Intelligence, și Machine Learning, localizați în România, Regatul Unit și Germania. A început activitatea  în anul 2017 și astăzi are parteneriate cu unele dintre cele mai importante companii de tehnologie din lume – UiPath, Microsoft, Celonis, Outsystems. Clienții săi includ companii din industrii precum sectorul bancar, asigurări, retail, logistică, etc. FWF are o reputație excelentă pe piața locală și internațională, echipa sa fiind recunoscută pentru abordarea personalizată și soluțiile inovatoare pe care le oferă clienților. În 2022, grupul FWF a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 22 de milioane de lei.

Managementul companiei va fi asigurat în continuare de Mihai Bălaj și Marius Bene, în roluri de directori executivi, Daniel Mureșan – CTO, și Voicu Oprean, președinte al Consiliului de Administrație. Rezultatele FWF vor fi incluse în situațiile financiare consolidate începând cu luna mai 2023.

Mihai Balaj, director executiv FWF Global, a declarat: ”Sunt mândru să fac parte din povestea și succesul Future WorkForce. În ultimii cinci ani, compania noastră a devenit un jucător relevant în domeniul serviciilor de transformare digitală, în România și nu numai, ajutând companiile din întreaga lume să-și eficientizeze și să-și optimizeze operațiunile cu ajutorul tehnologiei. Am construit o echipă talentată de dezvoltatori software, specialiști în date și experți pasionați de instrumentele de automatizare inovatoare care rezolvă provocările complexe de care se lovesc clienții noștri. Credem cu tărie că tehnologia amplifică potențialul uman și permite atingerea unor niveluri de eficiență și productivitate superioare în afaceri. Această achiziție ne va pune și mai mult în valoare potențialul de creștere și ne va sprijini în extinderea bazei noastre de clienți, inclusiv prin crearea de sinergii suplimentare cu brandul de transformare digitală FastPath Automation al CoSo by AROBS, în Benelux.

Suntem încântați să ne unim forțele cu AROBS, o companie cu care avem în comun preocuparea față de inovație continuă și excelența în servicii software. Credem că împreună putem genera o valoare adăugată semnificativă pentru clienții noștri și putem sa depășim limitele a ceea ce este posibil în tehnologie și în afaceri, prin transformarea digitală. Vom schimba modul în care organizațiile funcționează și își ating obiectivele de business”, a menționat Marius Bene, director executiv, Future WorkForce.

Daniel Mureșan, CTO FWF, a transmis cu această ocazie: ”Sunt încântat să construim sinergii alături de echipa AROBS, din a cărei vastă experiență în tehnologie și afaceri putem învăța foarte mult. Acum avem o mare oportunitate de a ne accelera creșterea ca echipă și companie.

Înainte de această tranzacție, AROBS și FWF colaborau încă din 2020 în cadrul unui parteneriat prin care FWF a fost sprijinită cu înființarea unui centru de livrare în Breda, Olanda. De la închiderea plasamentului privat din octombrie 2021, AROBS a achiziționat companiile Berg Software, AROBS Engineering (fosta linie de business Enea Software Development Services România), grupul Nordlogic, Centrul de Soft GPS România, două entități din Republica Moldova, AROBS Software și AROBS TrackGPS, precum și SYDERAL Polska din Polonia.  

În ceea ce privește strategia de M&A, AROBS continuă și anul acesta procesul de achiziții și integrarea de jucători existenți care operează în aceeași industrie și care pot aduce valoare adăugată prin consolidarea și extinderea domeniilor de expertiză și a amprentei geografice acoperită de serviciile și produsele grupului.

Din partea AROBS, tranzacția a fost facilitată de casa de avocatură Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu (RTPR) şi TS Partners ESPAND, în timp ce grupul Future WorkForce a fost asistat de avocatul Horațiu Crișan.

AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 6 decembrie 2021. Compania are în prezent o capitalizare de piață de peste 900 milioane de lei.

Echipa Automotive AROBS, prezentă la conferința internațională Embedded World

Embedded World

Echipa Automotive AROBS, prezentă la conferința internațională Embedded World

„Cars don’t work unless we do” – sunt cuvintele care rezumă munca excelentă a colegilor din cadrul departamentului Automotive. Cu o vastă expertiză în software development, dar și în ceea ce privește partea de hardware, colegii noștri furnizează soluții de ultimă generație. Una dintre cele mai bune dovezi ale performanțelor echipei noastre este premiul 2021 Supplier of the Year, oferit de Continental în categoria Engineering Services. Pentru a-și continua dezvoltarea, colegii noștri desfășoară activități variate, una dintre cele mai recente fiind participarea la Embedded World. 

 Pentru a se dezvolta continuu, echipa noastră trece periodic prin traininguri și are acces permanent la platforme de învățare. Partea cea mai antrenantă pentru a fi la curent cu noutățile este participarea la evenimente specifice industriei. Vorbește de la sine chiar entuziasmul colegului nostru, Alex T., unul din team leaderii diviziei Automotive Engineering. Acesta ne-a povestit despre experiența participării la Embedded World alături de colegii săi. 

În continuare, află ce a însemnat participarea la un astfel de eveniment pentru echipa noastră. Vei descoperi mai multe despre oportunitățile de networking, dar și despre explorarea noilor trenduri și tehnologii relevante pentru industria Automotive. 

Ce este Embedded World?

Embedded World este o expoziție și o conferință dedicată comunităților embedded din întreaga lume. Evenimentul a avut loc la Nürnberg în perioada 14-16 martie. Liderii din domeniu au prezentat și au explorat cele mai noi tendințe despre sisteme, module, componente hardware și arhitectura software embedded. Participanții au descoperit produse și soluții pentru sisteme embedded, cum ar fi hardware, sisteme, instrumente, software de aplicații, afișaje electronice, embedded vision, comunicare Machine-2-Machine și sisteme de siguranță. 

Datorită varietății soluțiilor, vizitatorii au aflat mai multe despre cele mai noi tehnologii, explorând totodată noi oportunități de business. De altfel, networkingul cu reprezentanții altor companii din industrie poate fi primul pas către noi proiecte de succes. Așadar, participarea colegilor noștri din departamentul Automotive la Embedded World a adus beneficii reale pentru activitatea lor. 

Colegii noștri au un nivel înalt de expertiză în Body Control Modules, Door Control ECUs, Gateway ECUs, Radars, Instrument Clusters, Head-Up Displays, Infotainment Systems, Telematics. De aceea, participarea la Embedded World a fost ocazia perfectă pentru a consolida know-how-ul echipei noastre și a menține rezultatele de înaltă calitate. 

Embedded World - networking și explorarea celor mai noi tehnologii auto

Potrivit lui Alex, o parte din echipa Automotive a avut ocazia să întâlnească reprezentanții unuia dintre furnizorii noștri la Embedded World. Cu această ocazie, au descoperit mai multe funcționalități ale instrumentului standardizat AUTOSAR pe care aceștia îl oferă. Mai mult decât atât, colegii noștri au aflat că pot obține o certificare pentru a deveni traineri, iar în viitor își doresc să consolideze abilitățile tehnice ale echipei. Până acum, dacă instrumentul era cumpărat de un client cu anumite specificații, acesta nu putea fi prezentat celor care nu au fost repartizați proiectului. La obținerea certificatului, formatorii pot prezenta instrumentul colegilor, iar ei vor fi pregătiți să lucreze cu tool-ul când e necesar. 

 Un alt stand Embedded World care l-a inspirat pe Alex a fost al unei companii care oferă diverse module pe care experții noștri le pot integra cu ușurință în proiectele lor. Cele mai interesante au fost protocoalele Bluetooth, GPS-ul, radarele de dimensiuni reduse și dispozitivele de comunicare NFC. Colegii noștri au observat că modulele sunt ușor configurabile, așa că le-au adus în AROBS, susținând procesul de învățare pentru un viitor internship. 

Trendul general discutat la Embedded World

Având în vedere evoluția rapidă a tehnologiei din ultimii ani, în special atunci când vorbim despre inteligența artificială, mulți se așteptau să vadă idei revoluționare în industria auto la Embedded World. Dar, în loc să prezinte idei neobișnuite, accentul a fost pus pe îmbunătățirea tehnologiilor de anul trecut. Autonomous driving este în continuare principala atracție. Specialiștii sunt acum preocupați de îmbunătățirea mașinilor autonome și dezvoltarea unor noi algoritmi, senzori, asistență pe bandă și sisteme de frânare automată. 

 Fiecare proiect trebuie să respecte standardele de siguranță pentru orice tip de vehicule. Alex a subliniat că siguranța a devenit din ce în ce mai importantă în proiectele dezvoltate în ultimii ani. De exemplu, unul dintre proiectele din care a făcut parte, implica dezvoltarea unui  head-up display. Echipa sa a descoperit că șoferul ar putea fi orbit de luminile afișajului după ce iese dintr-un tunel. Pentru a evita astfel de cazuri, sistemul de afișaj a trecut printr-un proces riguros de testare. Această etapă a prelungit proiectul cu câteva luni, dar furnizarea unui rezultat sigur este esențială. 

Planuri de viitor pentru echipa noastră după Embedded World

Învățarea și creșterea continuă stau la baza dezvoltării sistemelor auto ale viitorului în cadrul AROBS. Prezența la Embedded World a fost cu adevărat productivă pentru colegii noștri din cadrul echipei Automotive.  Discuțiile cu colaboratorii, explorarea noilor oportunități de afaceri, dar și implementarea de noi module care vor fi extrem de utile, chiar și atunci când se vor deschide noi stagii de practică. În plus, posibilitatea de a deveni traineri certificați va permite colegilor noștri să organizeze cursuri de formare și să împărtășească know-howul valoros pe care l-au dobândit cu întreaga echipă.

 

Sursă foto: NürnbergMesse / Thomas Geiger

AROBS vizează o cifră de afaceri de 421,3 milioane de lei și un profit net de 45,2 milioane de lei în 2023

buget de venituri si cheltuieli 2023

AROBS vizează o cifră de afaceri de 421,3 milioane de lei și un profit net de 45,2 milioane de lei în 2023

Cluj-Napoca, 6 aprilie 2023 – AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, vizează în 2023 o cifră de afaceri de 421,3 milioane de lei, o creștere cu 40% față de 2022, EBITDA de 74,2 milioane de lei, +12% și un profit net de 45,2 milioane de lei, o apreciere cu 5% comparativ cu 2022. Anul acesta, compania are în vedere transferul acțiunilor sale pe Piața Principală a Bursei de Valori București.  

2023 reprezintă pentru noi, în primul rând, un an al consolidării, prin întărirea sinergiilor dintre companiile care alcătuiesc grupul, astfel încât să ne îndeplinim obiectivele strategice. De asemenea, pentru perioada următoare avem în vedere derularea mai multor operațiuni, dintre care cea mai importantă este transferul pe Piața Principală a BVB. În plus, un element important al strategiei noastre pentru următorii ani este programul de Stock Option Plan (SOP), care are drept obiectiv motivarea echipelor din cadrul AROBS, prin implicarea acestora în succesul companiei. Implementarea acestui program este reflectat și în rezultatele financiare, dar impactul său este unul non-cash. Astfel, profitul net normalizat, fără impactul SOP, avut în vedere pentru 2023 are o valoare de 63,4 milioane de lei, iar EBITDA normalizată se ridică la 92,5 milioane de lei. Acest program are la bază o serie de criterii și obiective pe care colegii noștri trebuie să le îndeplinească pentru a primi acțiuni în cadrul SOP, în special obiective legate de obținerea unor rezultate importante în activitatea curentă. În România, astfel de programe sunt încă la început de drum, însă reprezintă o modalitate viabilă prin care angajații, deveniți acționari și parteneri, își pot aduce contribuția în mod direct la dezvoltarea unei companii”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

Pe lângă direcția strategică privind motivarea echipelor AROBS prin programul SOP, în 2023 și în anii ce urmează, compania urmărește obiectivul strategic de dezvoltare a noi zone de expertiză cu mare căutare pe piața globală de servicii software, concomitent cu transferul continuu de cunoștințe in-house către viitoarele generații de programatori și specialiști hardware. În ceea ce privește strategia de M&A, grupul continuă și în 2023 procesul de achiziții de jucători existenți care operează în aceeași industrie și care pot aduce valoare adăugată prin consolidarea și extinderea domeniilor de expertiză și a amprentei geografice care să fie acoperită de serviciile și produsele AROBS.

Realizarea de proiecte de cercetare în domenii precum IoT, transport, telematică, optimizarea  afacerilor, dar și lansarea de noi produse inovatoare și versiuni superioare ale produselor proprii pentru optimizarea afacerilor, telematică și automotive este o altă direcție strategică a companiei clujene. Totodată, AROBS vizează îmbunătățirea constantă a portofoliului de produse existente, prin adăugarea de noi module și funcționalități, precum și prin testarea acestora pe piața din România, înainte de implementarea pe alte piețe.

În 2022, AROBS a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 301 milioane de lei, o creștere cu 58% comparativ cu anul 2021, EBITDA normalizată de 72,2 milioane de lei, o majorare cu 24%, și un profit net normalizat de 49,2 milioane de lei, o apreciere cu 7% față de 2021.

AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 6 decembrie 2021. Compania are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 860 milioane de lei, fiind cea mai semnificativă companie de tehnologie listată pe BVB. Raportat la rezultatele auditate pentru anul 2022, AROBS are un PER (Price-to-Earning Ratio) de 20,12 la nivel de Grup și 20,75 la nivel individual și un P/BV (Preț/Valoare contabilă) de 3,88 la nivel de Grup și 3,81 la nivel individual.

AROBS raportează o cifră de afaceri consolidată de 300,9 milioane de lei și un profit net de 46,3 milioane de lei în 2022

rezultate financiare preliminare

AROBS raportează o cifră de afaceri consolidată de 300,9 milioane de lei și un profit net de 46,3 milioane de lei în 2022

Cluj-Napoca, 28 februarie 2023 – AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, raportează o cifră de afaceri de 300,9 milioane de lei la nivel consolidat în 2022, o creștere cu 58% comparativ cu anul 2021, EBITDA de 66,7 milioane de lei, o majorare cu 22% și un profit net de 46,3 milioane de lei, o marjă netă de 15%.

În 2022, am avut parte de o activitate deosebit de intensă, fiind implicați în continuarea dezvoltării celor patru piloni ai strategiei noastre pe termen lung – diversificarea concentrică bazată pe cercetare și inovare, dezvoltarea de noi zone de expertiză, activitate dinamică de M&A și implementarea primei etape a programului SOP, ce vizează transformarea colegilor noștri în parteneri ai grupului. Toate aceste activități au contribuit la creșterea performanței AROBS la nivelul rezultatelor financiare, și am reușit să contractăm noi parteneri internaționali, să avem cereri mărite în zona de furnizare de servicii software și să majorăm numărul de clienți în zona de produse software. AROBS împlinește 25 de ani de la înființare și este un moment semnificativ pentru noi, având în vedere că, deși am trecut prin multiple provocări și crize economice, suntem în continuare o afacere antreprenorială 100% românească care, pe termen lung, urmărește să ajungă cel mai important jucător internațional al industriei IT, cu servicii și produse inovatoare, un posibil unicorn în următorii ani. În continuare, dezvoltăm noi specializări cu mare căutare pe piața globală de servicii software, prin achiziții, dar și în mod organic, concomitent cu diversificarea continuă de cunoștințe la nivel intern în cadrul echipelor AROBS, pentru acoperirea unei plaje mai largi de proiecte. De asemenea, pentru 2023, ne dorim transferului acțiunilor AROBS pe Piața Principală”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

La cifra de afaceri aferentă anului 2022, Serviciile Software au contribuit cu 80%, în timp ce produsele software cu 20%. O contribuție semnificativă la creșterea Grupului AROBS în 2022, a avut-o creșterea organică a diviziei de servicii software, și sinergia cu activitatea celor mai recente achiziții realizate, chiar dacă două dintre acestea nu au rezultatele reflectate integral la nivelul anului anterior – AROBS Engineering din iulie 2022 și Grupul Nordlogic din august 2022.

Compania se așteaptă ca solicitările pentru servicii și produse software la nivel global să își continue tendința de creștere, chiar dacă există o presiune pe rate și o perspectivă de stagnare a cererii. Companiile și organizațiile au nevoie, în continuare, să își digitalizeze procesele, iar AROBS urmărește să aibă un rol activ pe acest segment. În zona de produse software, precum management de flotă, optimizarea afacerilor, plăți digitale, soluții HR sau implementarea proiectelor de digitalizare în sectorul public, piața înregistrează, de asemenea, creștere, însă moderată pe fondul provocărilor și a contextului economic și social. La nivelul activității de management de flotă, AROBS va continua campania de achiziții a unor companii din România și Europa de Est, în vederea consolidării pe această piață și extinderii pe alte piețe cu soluția TrackGPS, ajunsă la versiunea 4.0.

În ceea ce privește activitatea companiilor din grup în 2022, acestea au înregistrat creșteri la nivel de operațiuni, atât din punctul de vedere al solicitărilor pentru serviciile și soluțiile furnizate, cât și al numărului de clienți. În plus, la finalul anului trecut, AROBS a adăugat în cadrul liniei de business produse software – management de flotă, compania Centrul de Soft GPS, achiziție care consolidează poziția de lider a AROBS în piața de management de flotă.

Totodată, la începutul acestei luni, AROBS a mai efectuat un pas în direcția consolidării expertizei în industria aerospațială din cadrul grupului, prin achiziționarea SYDERAL Polska, o companie din Polonia care completează noua linie de business din cadrul grupului adusă de echipa AROBS Engineering – dezvoltare de sisteme embedded și software pentru sectorul aerospațial. În februarie 2023, AROBS a finalizat și cele două tranzacții privind preluarea integrală a entităților din Republica Moldova – AROBS Software Moldova și TrackGPS by AROBS Moldova, integrarea acestora în Grupul AROBS reprezentând un pas natural în consolidarea și dezvoltarea activităților și aducerea echipelor din Republica Moldova în Grupul AROBS.

La nivel de activitate pe piața de capital, în 2022, acțiunile AROBS au fost cele mai tranzacționate instrumente financiare de pe piața AeRO, fiind înregistrate tranzacții cu o valoare de 103 milioane de lei, compania primind oficial acest titlu din partea Bursei de Valori București în cadrul galei BVB Awards organizată în această lună. Astfel, pe parcursul anului 2022, peste 4.000 de acționari AROBS au tranzacționat, în medie, acțiuni cu o valoare de 0,4 milioane de lei pe zi.

AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 6 decembrie 2021. Compania are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 972 milioane de lei. Raportat la rezultatele pentru anul 2022, AROBS are un PER (Price-to-Earning Ratio) preliminar de 20,99 la nivel de Grup și 21,94 la nivel individual și un P/BV (Preț/Valoare contabilă) preliminar de 4,25 la nivel de Grup și 4,19 la nivel individual.

Citește raportul privind rezultatele financiare preliminare pentru anul 2022 în pagina pentru investitori.

AROBS Engineering reprezintă România în consorțiul ClearSpace-1 responsabil de prima misiune din lume privind eliminarea deșeurilor de pe orbita Pământului

ClearSpace-1

AROBS Engineering reprezintă România în consorțiul ClearSpace-1 responsabil de prima misiune din lume privind eliminarea deșeurilor de pe orbita Pământului

Cluj-Napoca, 23 februarie 2023 – AROBS Engineering, parte a AROBS Transilvania Software, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, reprezintă România în consorțiul ClearSpace-1 responsabil de prima misiune din lume privind eliminarea deșeurilor de pe orbita Pământului.

AROBS Engineering este unul dintre partenerii industriali desemnați de ClearSpace și Agenția Spațială Europeană (ESA) pentru a furniza o soluție software embedded pentru programul ClearSpace-1.

ClearSpace-1 Approaching the VESPA 

Recent, ClearSpace, cu sediul în Elveția, și partenerii săi industriali au trecut de prima revizuire semnificativă a programului cu ESA.

Selectarea companiei noastre ca partener în programul ClearSpace-1, în urma unei competiții în care AROBS Engineering a fost evaluată ca fiind cea mai bună din România în furnizarea acestui tip de servicii software embedded, validează expertiza aprofundată a colegilor noștri în domeniul aerospațial. Felicit echipa AROBS Engineering pentru această realizare excepțională. Suntem mândri că vor fi implicați într-un proiect cu un impact semnificativ asupra viitorului industriei aerospațiale europene”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO AROBS.

ClearSpace este o companie de servicii in-orbit (IOS) înființată în 2018, ce intenționează să revoluționeze modul în care se desfășoară misiunile spațiale. Compania cu sediul în Elveția este un partener strategic al ESA în proiectul pe termen lung al Europei de curățare a spațiului.

În 2020, ESA a desemnat ClearSpace să construiască, lanseze și să zboare un robot experimental în cadrul unei misiuni extraordinare de de-orbitare pentru a captura o bucată mare de deșeuri spațiale, iar apoi să piloteze în siguranță obiectul în atmosfera Pământului. Acest lucru se va realiza prin programul ClearSpace-1 susținut de ESA și de statele participante.

ClearSpace a proiectat un sistem de captare cu patru brațe pentru satelitul său robot, acesta fiind un pas esențial în dezvoltarea acestei misiuni unice de îndepărtare a deșeurilor spațiale. Această tehnologie inovatoare a trecut cu succes testele conceptului la centrul de cercetare și tehnologie al ESA (ESTEC) din Olanda în octombrie 2022. AROBS Engineering a fost responsabilă pentru o parte extrem de importantă a acestei misiunii. Programul ClearSpace-1 este planificat să fie lansat în 2026.

Sunt încântat să văd că cei peste 20 de ani de experiență în inginerie software embedded și procesare de imagini se vor remarca într-un proiect atât de interesant și inovator”, a declarat Cosmin Stanciu, Business Development Manager-Aerospace, AROBS Engineering.

Aceasta este prima colaborare între AROBS Engineering și ClearSpace. Cu toate acestea, este una dintre multiplele colaborări susținute de ESA. Compania are o istorie de zece ani în proiecte de cercetare și dezvoltare, în principal în onboard software.

AROBS Engineering (fosta linie de afaceri și echipă Enea Software Services Development) oferă servicii premium de dezvoltare de software embedded clienților din Europa și America de Nord – compania lucrează cu parteneri importanți din domeniul aerospațial, medical și maritim la nivel global.

AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din 6 decembrie 2021. Compania are în prezent o capitalizare bursieră de aproximativ 202 milioane de euro. Recent, compania și-a consolidat expertiza aerospațială prin achiziționarea SYDERAL Polska, care este specializată în dezvoltarea de produse și tehnologii pentru comunicații cuantice și optice, stocarea și procesarea datelor la bord și controlul mecanismelor și instrumentelor prin satelit.

Bogdan Ciungradi este noul Director Financiar (CFO) al AROBS

Bogdan Ciungradi

Bogdan Ciungradi este noul Director Financiar (CFO) al AROBS

Cluj-Napoca, 8 februarie 2023AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță numirea lui Bogdan Ciungradi în funcția de Director Financiar (CFO) la nivelul grupului.

Dorința de a consolida departamentul financiar la nivelul grupului AROBS a venit în contextul etapei de creștere în care ne aflăm încă din a doua jumătate a anului 2021. Tranzacțiile de M&A pe care le-am realizat în această perioadă, prin care am adus alături de noi antreprenori care își doresc să își dezvolte afacerile cu sprijinul nostru, au determinat creșteri ale activității, din punct de vedere al diversificării, dar și al complexității acesteia. Grupul nostru este implicat activ pe mai multe planuri, atât la nivelul industriilor, produselor și serviciilor software furnizate, cât și al numărului țărilor în care activăm, care a ajuns în prezent la nouă. Având în vedere multitudinea de beneficii, dar și provocări aduse de companiile care au devenit parte din AROBS, precum și perspectiva altor tranzacții viitoare, ne bucurăm că am reușit să ne consolidăm departamentul financiar prin cooptarea unui CFO cu experiență notabilă în domeniu. Bogdan întrunește toate calitățile pe care ni le doream pentru această poziție, astfel că îi urăm bun-venit în familia AROBS și avem convingerea că venirea sa ne va sprijini în această etapă de dezvoltare a grupului”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

Bogdan Ciungradi este un executiv cu o experiență de 25 de ani în domeniul financiar și operațional. De-a lungul timpului, acesta a deținut diverse poziții de conducere în companii precum Noriel Group, Țiriac Imobiliare, SIVECO România și Flanco, unde a contribuit la optimizarea proceselor de afaceri și financiare. A urmat programul ACCA (the Association of Chartered Certified Accountants).

Înainte de a se alătura AROBS, Bogdan Ciungradi a ocupat funcția de CEO al Noriel Group. În cadrul pozițiilor de conducere ocupate în companiile Flanco, Siveco și Noriel, a coordonat relația cu investitorii – în mare majoritate fonduri de investiții, precum și procesele de guvernanță corporativă.

Grupul AROBS este una dintre cele mai dinamice entități din domeniul tehnologiei în România și îmi doresc să contribui, alături de colegii mei, la implementarea eficientă a strategiei de dezvoltare a Grupului, păstrând atât spiritul antreprenorial, cât și consolidând procesele de guvernanță corporativă”, a declarat Bogdan Ciungradi, CFO al AROBS Transilvania Software.

În calitate de CFO al AROBS, Bogdan Ciungradi va fi responsabil de coordonarea activității departamentului financiar și eficientizarea operațiunilor în vederea stimulării performanței financiare la nivel de grup. Totodată, acesta va fi implicat în procesul privind transferul acțiunilor AROBS pe Piața Principală a Bursei de Valori București, un obiectiv pe care compania urmărește să-l atingă anul acesta.

Începând cu a doua jumătate a anului 2021 și până în prezent, AROBS a desfășurat o campanie intensă de M&A prin achiziționarea companiilor Berg Software, AROBS Engineering (fosta linie de business și echipă Enea Software Development Services), grupul Nordlogic, Centrul de Soft GPS România și SYDERAL Polska, precum și demararea includerii în grup a celor două entități din Republica Moldova, AROBS Software și AROBS TrackGPS.

AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 6 decembrie 2021. Compania are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 865 milioane de lei.

AROBS intră pe piața din Polonia prin preluarea SYDERAL Polska

SYDERAL

AROBS intră pe piața din Polonia prin preluarea SYDERAL Polska

Cluj-Napoca, 2 februarie 2023AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță preluarea pachetului majoritar de acțiuni, 94%, din cadrul SYDERAL Polska, o companie din Gdansk, Polonia, specializată în dezvoltarea de produse și tehnologii pentru comunicarea cuantică și optică, stocarea și procesarea datelor, precum și controlul mecanismelor și instrumentelor prin satelit.

Prin tranzacția anunțată astăzi facem încă un pas în direcția consolidării expertizei noastre în industria aerospațială din cadrul grupului AROBS. Expertiza SYDERAL Polska completează noua linie de business din cadrul grupului adusă de colegii noștri de la AROBS Engineering – dezvoltare de sisteme embedded și software pentru sectorul aerospațial. Echipa din cadrul SYDERAL Polska deține o experiență consistentă în domeniul aerospațial, compania participând în mod activ în inițiativele legate de crearea Infrastructurii Europene de Comunicare Cuantică. În plus, suntem încântați că, începând cu acest an, grupul AROBS este prezent într-o nouă țară, Polonia, și sunt încrezător că împreună cu echipa locală vom dezvolta produse inovatoare și vom fi implicați în proiecte cu un impact semnificativ asupra viitorului Europei spațiale,” a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.   

SYDERAL Polska a fost înființată în anul 2016 și are o echipă formată din 28 de specialiști în furnizarea de soluții software și hardware pentru nevoile clienților cu activitate în sectorul aerospațial. Compania implementează proiecte pentru Agenția Spațială Europeană (ESA), iar în același timp, lucrează la proiecte de cercetare și dezvoltare finanțate prin Centrul Național de Cercetare și Dezvoltare (NCBiR) din Polonia. De-a lungul timpului, SYDERAL Polska a fost implicată în numeroase proiecte cu parteneri din sectorul aerospațial european, inclusiv cu reprezentanți ai pieței New Space, al căror scop este democratizarea domeniului aerospațial prin accesul la sisteme și servicii la prețuri rezonabile pentru companiile noi din piață.   

SYDERAL Polska este cunoscută pentru dezvoltarea de instrumente și mecanisme de control, compania  participând la proiectarea și producția de echipamente electronice la bord personalizate pentru aplicații spațiale, precum Unitatea de control al instrumentelor FLORIS, un spectometru imagistic de înaltă rezoluție utilizat de ESA pentru măsurători globale ale fluorescenței vegetației terestre și cartografierea acesteia.

Managementul companiei va fi asigurat în continuare de Michal Drogosz, actualul CEO, care va rămâne și acționar, cu o participație de 6%. Rezultatele financiare ale SYDERAL Polska vor fi incluse în consolidare începând cu anul 2023. La nivelul anului 2022, SYDERAL Polska estimează o cifră de afaceri de 1 milion de euro.  

Alăturarea noastră la grupul AROBS reprezintă un pas semnificativ pentru creșterea în continuare a SYDERAL Polska. Prin această tranzacție avem posibilitatea de a ne extinde gama de produse și servicii, dedicate sectorului spațial. Să facem parte din AROBS înseamnă noi oportunități pentru SYDERAL Polska, precum deschiderea către sectoare și industrii în care compania noastră nu era încă prezentă. În domeniul tehnologiilor spațiale, competențele AROBS și SYDERAL Polska se completează perfect, ceea ce ne va permite să dezvoltăm împreună produse și servicii mai performante”, a declarat Michal Drogosz, CEO al SYDERAL Polska.

Achiziția SYDERAL Polska va consolida expertiza de afaceri a AROBS cu privire la sistemele embedded, cu accent pe tehnologia automotive, aerospațială, medicală și marină. De la încheierea plasamentului privat din octombrie 2021, AROBS a achiziționat companiile Berg Software, AROBS Engineering (fosta linie de business Enea Software Development Services România), grupul Nordlogic, și CDS GPS România, precum și două entități din Republica Moldova, AROBS Software și TrackGPS, tranzacții aprobate în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 22 decembrie 2022.

AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 6 decembrie 2021. Compania are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 855 milioane de lei.